Una din valorile mele cele mai puternice

15 juillet 2010

Acum catva timp, nici macar prea mult, in mai, cand mie nu-mi era prea bine, si se intamplasera in jur niste nenorociri, imi era teama pentru ai mei. Nici macar nu indrazneam sa gandesc, dar undeva acolo, era teama surda…
Atunci, un prieten bun, de fapt prietenul meu cel mai bun, caruia i-am destainuit apasarile mele, a spus asa: « Mama ta rezista. Este puternica, are un motiv mare pentru care nu va pleca – trebuie sa aiba grija de tine. » Pana si el observase. Da, am realizat atunci ca aceasta este una din cele mai importante valori cu care am fost crescuta.
O valoare si o certitudine: faptul ca mama imi este alaturi, ca va sta aici oricat de mult, ca nu ma va parasi, orice ar fi. Si stiu, o simt, este aici. Ii multumesc pentru ca a facut si face asta, si mi-o doresc alaturi etern. O iubesc pentru ca este asa, si pentru ca este puternica. A fost exemplul meu, iar cu exemplul acesta sub ochi am crescut. O mama in toata puterea cuvantului, mama suprema. O respect si o iubesc, chiar daca ne ciondanim cateodata pentru nimicuri.

Mi-a stat alaturi intotdeauna si m-a sustinut mereu, dincolo de toate. A fost magica, pentru ca a stiut sa-mi insufle binele si raul, fara sa-mi interzica nimic. Drept pentru care nici n-am fost tentata sa fac pe dos, pentru ca nu mi-a spus « NU » la nimic… Dar a avut incredibila putere de a-mi ghida pasii pentru a gasi singura ce e bine si ce e rau, si a-mi creea un puternic set de valori.

Nici viata ei n-a fost perfecta. Desi e o femeie minunata, a suferit mult. A avut destule motive de durere. Insa mi-a fost un model deosebit, si a trecut peste toate relele, pentru mine.

Si eu am avut perioade negre, de depresie, acum niste ani. Stiu cum e, din pacate. Nu vreau sa vorbesc acum si aici despre asta. Ma lupt cu demonii mei, ei nu sunt niciodata foarte foarte departe. Spun asta ca sa ne intelegem ca nu vorbesc din exterior.
Dar daca esti depresiv, nu faci un copil. Si atunci esti liber sa te arunci de la etaj sau sa orice (desi nu e crestineste, dar eu judec atat de putin oamenii, si ii iau asa cum sunt, incat sunt gata sa accept si asta! ). Exista oricum cei apropiati, pe care ii ranesti oricum… dar nu e la fel. Sunt adulti. Adultii se refac. Adultii rezista. Dar nu poti condamna un copil.  Pentru mine, femeia care face asta e zero, indiferent cine este ea.
Mi se pare un egoism oribil, sa nu te mai gandesti decat la tine, atunci cand ai un vlastar de viata in camera de alaturi. Cand faci un copil, nu e ca atunci cand iti iei un ficus. Sau ca atunci cand iti iei catel. Si nici pe un catel nu-l lasi singur, si catelul e un sufletel, un membru al familiei. Daramite un copil. E o crima sa-l lasi singur.
Si nicio depresie din lume nu justifica crima asta. De aceea suntem fiinte rationale, dotate cu inteligenta. Un copil e o responsabilitate. Un copil nu se abandoneaza. Unii chiar nu merita sa aiba copii…. Sunt revoltata.

p.s. As trezi-o si acum din somn pe mama, sa-i spun cat o iubesc si o respect. Mare noroc are ca si-a uitat telefonul mobil la birou 🙂